fbpx
0745203530 office@nolakids.ro

Ce sa aleg, Joie Stages sau Joie Every Stage? Care dintre ele este mai bun? Cele doua scaune auto de la Joie pun deseori parintii in dilema fiindca diferentele si asemanarile dintre ele nu sunt atat de vizbile pentru ochiul neantrenat 😉.

Haideti sa vedem care sunt aceste aspecte care diferentiaza Stages de Every Stage si cum il alegi pe cel potrivit pentru copilul tau!

Joie Stages

Joie Stages este un scaun 0-25 kg, utilizabil cu spatele la sensul de mers pana la greutatea de 18 kg (aproximativ 4 ani) dupa care se intoarce obligatoriu cu fata la sensul de mers si devine scaun inaltator pana la greutatea de 25 kg (aproximativ 7 ani).

Cu spatele la sensul de mers, Stages are o singura pozitie de inclinare, iar cu fata la sensul de mers are 3 pozitii de inclinare; pentru a schimba intre cele 3 pozitii atunci cand scaunul este cu fata, este necesara o dezinstalare partiala a centurii masinii. Astfel, trebuie sa pornesti la drum cu scaunul montat in pozitia dorita.

Joie Every Stage

Joie Every Stage este un scaun 0-36 kg, utilizabil cu spatele la sensul de mers tot pana la 18 kg, dupa care se intoarce obligatoriu cu fata la sensul de mers, devenind scaun inaltator pana la greutatea de 36 kg (aproximativ 12 ani).

Cu spatele la sensul de mers, Every Stage are 2 pozitii de inclinare, iar cea mai inclinata dintre ele este putin mai inclinata decat pozitia cu spatele a lui Stages.

Cu fata la sensul de mers, scaunul are 4 pozitii de inclinare, iar pentru a le schimba intre ele scaunul trebuie dezinstalat partial. In plus, Every Stage are o protectie laterala suplimentara (Guard Surround Safety) care absoarbe din fortele unui eventual impact lateral.

Guard Surround Safety la Every Stage

Diferentele intre Stages si Every Stage

In ceea ce priveste inclinatia
scaunelor cand sunt folosite cu spatele la sensul de mers, ia in considerare
faptul ca celor mici nu le place sa stea in pozitii atat de inclinate, se trag in
fata sa stea mai drepti si sa vada mai bine afara; nu vorbim aici de nou-nascuti
si bebelusi mici care ar trebui sa stea in scoica pana spre varsta de 1 an ci
de copiii care au depasit limitele scoicii si pot sa stea corect in scaunul
auto. Asadar, tu ca parinte iti doresti o pozitie cat mai inclinata pentru
copil, dar el vrea sa stea mai ridicat si este posibil sa folosesti Every Stage
in pozitia mai dreapta dintre cele doua. Desigur, nu este gresit nici sa
alternezi intre cele doua pozitii, in functie de necesitati, dar asigura-te ca instalezi scaunul corect de
fiecare data
.

Inclinatia mai mare pe care o obtinem
cu scaunul auto Joie Every Stage este de real folos atunci cand bancheta masinii este foarte inclinata, iar pozitia oferita de
Joie Stages nu este atat de buna pentru copil.

Joie Stages este un scaun mai lat decat Every Stage, atat la sezut cat si la spatar si mai mult decat atat, sezutul sau este si putin mai lung. Ce inseamna asta? Mai mult confort pentru copiii mai mari. Pana in jurul varstei de 2 ani este posibil sa nu sesizezi nevoia spatiului suplimentar, dar pe masura ce micul pasager se apropie de 4 ani, spatiul extra oferit la picioare ii va oferi mai mult confort.

Sezutul scaunului Stages vs Every Stage

3 ani si 8 luni, Joie Stages vs Joie Every Stage

Daca ai un copil mai slabut, care se estimeaza ca va atinge greutatea de 18 kg dupa varsta de 4 ani sau este mai inalt decat media, Every Stage iti poate permite calatoria cu spatele la sensul de mers pentru mai mult timp fiindca
centurile scaunului urca mai sus. Ramane insa problema spatiului mai redus de la picioare.

Tetiera la nivelul maxim

Datorita faptului ca Every Stages este
putin mai ingust, lungimea centurii masinii nu pune, in general, probleme la
instalarea scaunului. Joie Stages
necesita o centura putin mai lunga
, fiind mai vouminos, dar masinile cu
centuri atat de scurte incat sa nu se poata instala scaunul sunt rare.

Nu in ultimul rand, putem sa vorbim
despre durata de viata a celor doua
scaune
. Every Stage pare ca ar fi ultimul scaun pe care il cumperi fiindca
odata atinsa limita de 36 kg, copilul va sta direct pe bancheta, cu centura masinii.
Durata sa de viata iti permite sa faci asta, dar este cu adevarat cea mai buna
solutie pe termen lung? Daca cumperi scaunul cand copilul este in jurul varstei
de 1 an, inseamna ca il vei utiliza 11
ani de acum incolo
. Pe langa faptul ca scaunul se va uza fizic in tot acest
timp, el va suferi si o uzura morala. Tehnologia in domeniu progreseaza asadar
nu ai vrea la un moment un scaun mai bun si mai sigur pentru micutul tau?

Stages vs Every Stage in modul scaun inaltator

Luand in considerare toate aspectele enumerate mai sus, poti sa analizezi situatia ta si sa identifici care dintre cele doua modele, Joie Stages sau Every Stage este cel mai potrivit pentru copilul tau si masina ta.